Ca să mă-nveți pământul ce sunt
În ploi ai lăsat să m-afund.
M-am împotmolit în propria durere
Aceea care naște nevoia de-a Te cere.
Apoi mi-ai întins o mâna divină
Din mine să mă scoată - din tină.
M-ai reconstruit din pietre valoroase
Să nu mai patinez de drumuri nămoloase.
Azi am uitat fără de Tine a trăi
Mi Te-ai zidit pe verbul de a fi
M-ai desenat pe speranțele minții
La masă, alături de toți sfinții.
O, de-aș putea pe veci de mine să uit
O, de-aș putea cu totul în Tine să mă mut
Să mă arunc departe de lumea murdară
Din mrejele firii să ies deplin afară.
Mi-ar înflori pe suflet flori de crini
Și ai umplea cu ele grădini.
Mi-aș culege și arde pe-altarul rușinii,
Jerfindu-i fără milă, toți spinii.
No comments:
Post a Comment