Gând de Paște

Doamne, ce dragoste sfântă, supremă,
Te-a-mpins să cobori înspre noi-mărăcinii,
Să ne ridici de pe inimi păcatul-emblemă,
Când noi împleteam în coroana-Ți toți spinii?

Ce Dumnezeu își jertfește-aureola
În ieslea smereniei, sub crucea căderii,
Ca să ne atragă spre ceruri busola,
Spre viața de sus, în mersu-nvierii?

Ca să Te-nțeleg, prea mica e poarta gândirii,
Privind înspre Tine mi-e sufletul plâns,
Genunchi de-nchinare în locul jertfirii,
Îi plec sub puterea iubirii constrâns.

Ca să Te cuprind mi-e coaja prea-ngustă,
Barierele firii le leapăd cu greu,
Dar vreau să mă dărui, din bobul  zdrobirii
Să crească rodind necuprins Dumnezeu.

Trecere

Doamne, când încredințați nemuririi,
Pragul spre Tine urca-vom uimiți,
Ne fă drumul lin și pasul credinței
Fără înfricare să-l trecem de-aici.

Ne scutură Tu a gândului glastră,
Pripoana ce-l ține legat de pământ,
Și dorul ne-aruncă în lumea albastră
Ce văd printre stele privindu-ne blând.

Ce-aicea avem, doar mâna Ta ține,
Ce-aicea ne iei, din Cer am primit,
Și-n timp se va-ntoarce totul în Tine
Căci ești Dătătorul a tot ce-am iubit.

Martie 2020

De vorbă cu Inima

Inimă, loc de tristețe și cânt,
Te-aștern, rasfoindu-te filă cu filă
Sub Ochiul ce tainic pătrunde, și blând,
Citindu-te zilnic, prin gânduri, cu milă.

În tine și-ar pune-ntunericul gheara
Și urma, s-o scrie puternic, adânc,
De nu mi-aș striga înspre ceruri chemarea,
De nu aș știi în juru-ți Cuvântul să-L strâng.

Prin tine să curgă de viață izvoare
În rugă tu vasul predă Duhului,
Sub aripa-I bună dorința să-ți zboare
Și-odihna-ți apune sub penele Lui.

Prin ochii Tăi 

Prin ochii Tăi cernându-mi dorul
Mi-e Duhul aproape și umbrele pier,
Trudite regrete simțindu-Ți fiorul
Aruncă-n iertare al firii cazier.

Prin ochii Tăi privind iubirea
Mi-s faptele mici ca sămânța de in,
Iar pasu-mi nesigur știindu-Ți jertfirea,
Îl plâng cu rușine pe nume de spin.

Prin ochii Tăi văd cerul mare.
Pământul mic, stingher și trist,
Nimic de oferit nu are
De ochii mei cufund în Christ.

Prin ochii Tăi tânjesc, Isus,
Să-mi trec ființa spre vecie,
Reflecția ei ajunsă sus
În Cartea Vieții să se scrie.

De vorbă cu Cerul

Pe genunchi se deschid căile necuprinse,
Ce toarnă prin pleoape lumina de stele,
Și aripi îmi cresc, de inima prinse,
Să urce pe culme poverile mele.

Acolo, la crucea cu nume de Fiu
Ce-atrage și gândul, și pasul, și dorul,
Îmi luptă ființa cu ochi pământiu,
Să scape, să-și sape în Duhul izvorul.

De mână cu Fiul, în Tine ascuns,
Măsor viețuirea cu altă măsură,
Uitând de nimicul în mine pătruns,
Mă scutur de-a lumii strânsură.

Pe genunchi se deschide urechea, și-aud
Ce Glasul de susur și tunet îmi spune,
Iar taine de ceruri în suflet pătrund,
Trasandu-i contururi-minune.

Decembrie 2019

Lumină peste veacuri

Eram umbriți de-ale întunericului unde
Privind în depărtare misterul a-l pătrunde:
Din țara morții ghemuită peste fire
Cine să ne mai scape, ce dumnezeire?/

Cine-a crezut că într-un staul, între vite,
Un Minunat Copil și Fiu, chiar Tatăl ne trimite?
Cine-a crezut că-n negurile vremii
Să moară ca o jertfă Se întrupa Cel Veșnic?

Lumina veșniciilor, Părinte, Căpetenie, Domn,
S-a coborât în moarte luând chip de om? !
Ce taină nepătrunsă, ce har, ce fericire,
Din plinătate să ne înconjoare Cerul în iubire!

De-acum intrarea înspre Tatăl e deschisă,
S-a împlinit Cuvântul, mântuirea cea promisă!
Din slavă datu-ni-s-a Duh fără măsură,
Pământul s-a-mpletit cu Ceru-n legătură!

Ni s-a născut om nou din vechiul trist Adam,
În pomul veșniciei ne-a altoit ca ram
Chiar Dumnezeul tare, al Păcii Prinț, Păstor,
De L-am primit în suflet ca Domn-Mântuitor!