2006

Dragostea perfecta de sus

Asteptari cu aripi sfasiate-n cedare
Zboruri inca spera spre raze de soare…
Apropieri de ingeri le canta - a viata.
Insa inima neputinta-si doare.

De ce? De ce asa putin, Isuse
Mi-e dragostea oferta fara plata?
De ce cand dorul dupa ea se simte
Sufletul darul inapoi si-asteapta?

Ah, Cine ca Tine mai poate
Totul jertfirii de sine-oferind,
Cladind astfel rug, a eului moarte,
Treptele iubirii depline suind?

Mi-e dor sa-mi seaman asteptarea
In Cel ce e fanatana nesecata
Si astfel nu-mi voi mai striga in vant chemarea
Ci voi sorbii iubirii cupa-n plinatate.

Isus potoleste furtuna

El inca si azi potoleste furtuna
Din suflet ce-n valuri se clatina crunt.
Si omul, si marea, si vantul, ca una
Se-ntreaba: “Dar cine-I?”
Raspunsul? “Eu sunt!”

“Tu esti!” – ce mirare…ce veste suprema!
“Tu esti! N-ai trecut, nu Te-ai stins, n-ai plecat!”
Pecetea “Eu sunt!” – ca o stema
Luceste-n speranta ce flutura-n vant:
Stindard al Iubirii prin cruce-naltat.

“Tu esti!” – spune-n suflet cedarea
Clipei ce-n zbucium spre cer a zburat
La tronul de har sa isi strige chemarea
Izbanzii din ceasul cel greu incercat.
“Tu esti!” – spun si cred – „caci pace-am aflat!“