O ceață de păcate ce Te dor
Chinuitor Ți-am aruncat 'nainte.
Îmi ștergi fărădelegea ca un nor,
De nebunia mea nu-Ți mai aduci aminte.

O dragoste - nemeritat miracol
Întinzi ca mană pentru suflet zi de zi.
Și trec al apei și al focului obstacol
Cu Tine-alături, ca și cum n-ar fi.

M-alungi cu mângâierile iertării
Din rana-cui făcută de păcatul meu
Când trist regretele privesc în urmă;
Tu mă-nconjori cu har de Dumnezeu.

Cuvântul îmi e drumul prin pustie
Și rugăciunea râu în locul secetos,
În faptă, gânduri, inima - Sfințirea
Pecetluită e la Crucea Ta, prinos.

(Inspirată din Isaia 43 și 44)

 Cerul mă caută să-mi scrie lăuntrul
 Și-mi clocotește în auz Cuvântul.

 Nu mi-s rostirile pline de farmec
 Nu-i pană iscusită versul meu,
 Dar e un har ascuns în întrebarea:
 "Lăudat-ai cu lucrarea ta pe Dumnezeu?"

 E-un har că buzele Dumnezeirii
 Nu s-au închis pentru vecie-n dreptul meu,
 E-un har că binecuvântatul Rege
 E-n slăbiciune ajutorul meu.

 Și Îl iubesc ca pe un Mire veșnic
 Și Îl privesc ca pe Eroul meu
 Și-mi însetează sufletul de dorul
 Să uit de tot, să mă avânt spre El.

 Cu-închinăciuni adânci, în inimă sculptate
 Ca un miros plăcut pe Haină - aș vrea
 Cu lacrimile-n smirnă și aloe preschimbate
 Să strălucesc de frumusețea Sa.

(Inspirată din Psalmii 45 - după o lungă tăcere a pixului)

Monolog spre-o foaie alba.

Te aud cum strigi
Din haul tacerii in care te-am cufundat.
Stiu, esti mai pretioasa
Ca hoinarelile'mi in pierdutul timp....
Iti aud dorul si ma arde sa-ti spun:
"Imi lipsesti."
Stiai c-am sa ma intorc,
Sa-ti privesc randurile,
Sa le simt inima zbaterea.
Apoi, sa le imbratisez in slove arse
De cernerea nerostirii.

Dar oare cat ne va dura
- De data asta -
Imbratisarea?
Tu stii...doar cu El,
Eu si tu am putea dura.
Eu stiu: El ne cheama
- Din strangerea noastra -
Valoare sa ramana.

Mi-e gandul plecat si credinta mai vie
Cu el facand pace-i urmeaza cararea
Trasand vise noi in inima noua
Ce-n ruga se pleaca s-auda chemarea.

Mi-e gandul plecat in loc de-nchinare
Cu Duhul la sfat incearca a sta,
Ca vocea cea sfanta raspuns sa ii dea
Intrebarii ce arde in fiinta mea.

Mi-e gandul plecat si credinta `narmata
O platosa grea isi trage cu ea
Spre parte de suflet unde cunoscutul
Ruinelor canta
 -in pace-
Solia.

Mi-e gandul plecat,
Dar eu
-cu ochii infipti inca-n astazi-
Razboi port cu zborul de griji
Ce cuiburi vor sa imi nasca
Aici.

O, Doamne, cand din picatura
O flacara - navalnic creste,
Cum sa nu-mi pun credinta la-ndemana
Cuvantului ce-n foc ma mistuieste?

Din apa - foc, din foc - rodire
De pomi cu frunze vesnic inverzite
Pe malurile vietii de iubire,
Asa transformi fiinte impietrite...

As vrea sa-Ti spun cuvinte sute
Dar zac in pata invechita
Dintr-o cerneala nerostita.
M-adun cu greu din lumea ei
Si pun un Dor pe o hartie
Demult uitata sub condei.

Fericire...

Stai aici! Imi pedepsesc gandul
Cand iarasi cu eul de mana se ia,
Plecand in plimbari pe drumul ambiguu
Al inimii ce nu mai inceteaza a vrea.

Paseste aici! Recunoaste-ti Stapanul
Si scrie robia in dragoste, Lui.
E libera calea de-a sinelui frangeri
Cand pe urmele Sale crucea o sui.

Sufletul tresariri in uimire incearca
De lumea ciudata ce-n mine debarca,
Largi porti ratiunii ar vrea sa deschida
In infinit limitele sa ii divida.
Insa bariera la o parte nu poate s-o dea
Si iarasi mi-e lumea tzarana  invinsa in ea...

Imi sufla in auz sfintiri - fiorul
Din ranile Tale, cand dor in priviri,
Iar coltul de pamant unde e reazemat piciorul
Nu ma mai incape, isi cere largiri.

Mi-e ruga un foc ce se-nalta spre cer,
Sa-nvaluie in mijlociri Dumnezeirea
Gandul cel gri se-ndeparteaza stingher
Cand ma-nfasori pe dinauntru cu Iubirea.

Eternitate, din fire de raze-mpletesti
O haina de ingenuncheri si de lumina,
Cuvintele vietii deseneaza in mine ferestri
Prin care cugetul de cer se anina.

S-au atintit miscarile sufletului in acea zi
La Crucea cu numele meu pe cuie.
I-am simtit durerea poverilor-mii
Cand lacrimile-au prins altarul Iubirii sa-l suie.

De-atunci, cu ochii spre-nlauntru ma intorc mereu
Caci mi-a uns usiorii inimii Speranta
De-a Te tine-nchis in mine liber, Dumnezeu,
Sa nu respir altceva decat Viata.

Mi-s cugetele rauri cu izvor in Cer,
Isi joaca alergarea printre stanci de Tine
Si chiar de-n jurul totul se darama in ruine
Imi vei croi un drum doar pentru mine
Cand Templu de-nchinare in ruga ma ofer.

Ce vuiet de ape napraznic rasuna
Si-un vaiet amarnic in mine aduna?
Neguri cu gramada launtru-l framanta,
Pacea sa clatine se-avanta...

Dar mai puternic decat zgomotul lor,
Ca un balsam pe ganduri care dor
Se-arata Domnul - Cetatuia mea,
Inconjurandu-ma in bunatatea Sa.

O...cum mangaierile Lui infioara
Si-o liniste-adanca in cuget coboara.
O...cum a Vietii Cuvinte - Solia
In sufletu-mi setos isi creste partasia.

Pe coardele inimii acum se-armonizeaza
De recunostinta spre Cel ce ma vegheaza,
Acorduri in smerita ruga-ngenunchiate
Cu versurile laudei incondeiate.

Ca niste cuvantari fara pricepere nedumeririle
Se gandura `naintea privirilor Divine.
Le prind, le trag inapoi, mustrandu-le,
Sa nu comvoace Cerul viteazul din mine...

Cu mila-mi cercetezi eforturile
Sufland peste ganduri pace, domolindu-mi valurile.
Tu sprijini temeliile pamantului ce sunt
Trasand Luminii Cale, impartindu-i razele.

Asa ca imi alung intrebarile, le inchin
Minunilor neintelese, predandu-ma,
Imi smeresc inima tacand-o.
Planurile Tale intample-ma.

(Iov 38)

Pentru ca Dumnezeul tau iti mangaie daramaturile
Si-ti preface ca un Rai pustia
Nu uita, inima:
Din El, prin El si pentru El ti-e bucuria!

(Isaia 51:3)

Chiar de acest pamant udat cu lacrimi
A produs prea ades buruieni
Stapanul l-a curatit cu Iubire.
Deci - vino- Tu, Zambet senin,
Rasare-ti din adancul meu radacini,
Cuprinde-mi intinderile, creste-ma,
O floare frumoasa rodeste-ma.

Acum, cand Vesnicul ploua pe suflet
Surasuri cu nume de om innoit
- Iar seara inchide-a tristetii zavoare -
Pe ganduri si fapte,
Cortina de noapte
Mi-e ruga ce arde de doruri - sfintire
Sa fiu eu la cer o Zambire.

Ce frumoasa esti, asa curata,
Eliberata de dorintele firii,
Inmiresmata in imbratisarea Duhului
Peste inima, fapta si gand...

Ce frumoasa esti
La picioarele Regelui,
Cu lacrimile Iubirii udandu-le,
Cu viata intreaga sarutandu-le...

Ah, de te-ai apropia mai tare de mine
Sa te apuc, sa ma confund in tine,
Tu - visul meu din fiecare ruga,
Imaginea mult doritului viitor...

Anemica privesc vesnicia
Intre clipiri bolnave, umbrite.
De convulsiva  tuse - a Sinelui
Mi-s puterea si credinta slabite.

Imi dai medicament dupa medicament Cuvantul.
Il rontai ca pe-un semn de intrebare
Dar cand pe deplin razbate launtrul
Peste durere mi-e justificare..

Cand Iti intinzi sentimentele peste mine
Umbrar al binecuvantarilor
In arderea launtrica-a durerilor,
Cand emani Iubire de jur-imprejuru-mi
Incep a-mi plange cautarile nebune
Tanjind dupa Imparatia Ta...

Cand bratele intinzi, cuprinzandu-ma
Tristetea mi se face dor de Cer
Si mi-e durere rana Ta
- Aceea facuta de inima mea.
Apoi, rugile-s inlacrimate si straine
De tot ce mi Te-nstraina.

Cu disperare m-alipesc de Tine
Tine-ma, Doamne...tine-ma bine
O clipa de lumea rece sa m-ascund
Si clipa aceea de mine sa uit.
S-o stau in liniste la umbra Ta
O, Dumnezeule - Odihna mea...