Când noaptea vrea a-și țese pânzele în mine
Lipește-mă, Doamne, mai tare de Tine.
A eului șoapte de vor să mă mintă
Săgeată m-avântă spre-a Cerului țintă.

Mâini obosite spre Tin' ridicăm,
Picioare rănite la Cruce plecăm.
Pe-altarul Credinței aducem căința
Când focul sfințirii ne-ncearcă ființa.

La atingerea Ta efectul e cosmic,
Ne mistuie Iubirea trăitul anemic,
Făptură preschimbată de sângele stropirii
Suflarea își consacră pe deplin Nemuririi.

(Inspirată din Evrei 12)

Dor de curat

Ca să mă-nveți pământul ce sunt
În ploi ai lăsat să m-afund.
M-am împotmolit în propria durere
Aceea care naște nevoia de-a Te cere.

Apoi mi-ai întins o mâna divină
Din mine să mă scoată - din tină.
M-ai reconstruit din pietre valoroase
Să nu mai patinez de drumuri nămoloase.

Azi am uitat fără de Tine a trăi
Mi Te-ai zidit pe verbul de a fi
M-ai desenat pe speranțele minții
La masă, alături de toți sfinții.

O, de-aș putea pe veci de mine să uit
O, de-aș putea cu totul în Tine să mă mut
Să mă arunc departe de lumea murdară
Din mrejele firii să ies deplin afară.

Mi-ar înflori pe suflet flori de crini
Și ai umplea cu ele grădini.
Mi-aș culege și arde pe-altarul rușinii,
Jerfindu-i fără milă, toți spinii.

De ce trist

De ce trist, suflete,
Tu gândurile gemi
Când valul cheamă valul
Viața să o-ncerce?
Învinge prin credință
Săgeata, când țintește,
Nu-i rană fără leac
Talazul Lui când trece.

Ia adăpost Cuvântul
Ce susură la geam
Când inima privește
Fereastra spre Vecie,
Nu-ngăduie Supremul
Prea-multul să te-apună,
La timp îți leagă rana,
În palma Sa te-adună.

Te-nchină în predare.
Izvorul curățirii
Se naște din durerea
Ce-o strângi în pumnul tău,
Tu larg deschide pumnul
Fă drum în tin' sfințirii
Ce-ți daltuieste zborul
Spre Dumnezeu, trăirii.

Dor-lărgire

Mă seamănă cu-al Tău Cuvânt
Un bob să dea mulțimi de roade moștenire,
Iar mâna mi-o pecete-n  jar-sfințire
În zbor-văzduh Creionul să-l încânt.

Scăldând privirea în minuni de sus
Să-mi prindă sufletul uimit avânturi
Spre lumea ce mi-o picuri printre gânduri,
Și-n lacrima de rugă mi-ai ascuns.

Aș vreau cu dor să-Ți sorb misterul,
Zăbrele de om să-mi dea afară,
Din creștet până-n tălpi să mă lărgești cu Cerul,
Urâtul, razvratitu-mi "eu" să piară.

Desțelenire

Azi fac din mine ogor de-nchinare,
Pentru etern desțelenit pământ
Muguri-sfințire Îți pun la picioare
Tăiere-mprejur pe inimă, faptă și gând.

Păcatului nu vreau să-i las pășune,
Spinii-i nesătui să-mi înghimpe trăirea,
Rodească-se-n mine grăunte-minune
Neprihănirea ce plouă în noi Mântuirea.

Vreau să îmi crească spre Tine lăuntrul,
Cu fața la Cruce jertfirea-mi socot,
Mă despotmolește și ară Cuvântul,
Căci Tu mă dorești pentru ceruri un Tot.

(Inspirată din Ieremia 4:3,4 și Osea 10:12)

O ceață de păcate ce Te dor
Chinuitor Ți-am aruncat 'nainte.
Îmi ștergi fărădelegea ca un nor,
De nebunia mea nu-Ți mai aduci aminte.

O dragoste - nemeritat miracol
Întinzi ca mană pentru suflet zi de zi.
Și trec al apei și al focului obstacol
Cu Tine-alături, ca și cum n-ar fi.

M-alungi cu mângâierile iertării
Din rana-cui făcută de păcatul meu
Când trist regretele privesc în urmă;
Tu mă-nconjori cu har de Dumnezeu.

Cuvântul îmi e drumul prin pustie
Și rugăciunea râu în locul secetos,
În faptă, gânduri, inima - Sfințirea
Pecetluită e la Crucea Ta, prinos.

(Inspirată din Isaia 43 și 44)

 Cerul mă caută să-mi scrie lăuntrul
 Și-mi clocotește în auz Cuvântul.

 Nu mi-s rostirile pline de farmec
 Nu-i pană iscusită versul meu,
 Dar e un har ascuns în întrebarea:
 "Lăudat-ai cu lucrarea ta pe Dumnezeu?"

 E-un har că buzele Dumnezeirii
 Nu s-au închis pentru vecie-n dreptul meu,
 E-un har că binecuvântatul Rege
 E-n slăbiciune ajutorul meu.

 Și Îl iubesc ca pe un Mire veșnic
 Și Îl privesc ca pe Eroul meu
 Și-mi însetează sufletul de dorul
 Să uit de tot, să mă avânt spre El.

 Cu-închinăciuni adânci, în inimă sculptate
 Ca un miros plăcut pe Haină - aș vrea
 Cu lacrimile-n smirnă și aloe preschimbate
 Să strălucesc de frumusețea Sa.

(Inspirată din Psalmii 45 - după o lungă tăcere a pixului)

Monolog spre-o foaie alba.

Te aud cum strigi
Din haul tacerii in care te-am cufundat.
Stiu, esti mai pretioasa
Ca hoinarelile'mi in pierdutul timp....
Iti aud dorul si ma arde sa-ti spun:
"Imi lipsesti."
Stiai c-am sa ma intorc,
Sa-ti privesc randurile,
Sa le simt inima zbaterea.
Apoi, sa le imbratisez in slove arse
De cernerea nerostirii.

Dar oare cat ne va dura
- De data asta -
Imbratisarea?
Tu stii...doar cu El,
Eu si tu am putea dura.
Eu stiu: El ne cheama
- Din strangerea noastra -
Valoare sa ramana.

Mi-e gandul plecat si credinta mai vie
Cu el facand pace-i urmeaza cararea
Trasand vise noi in inima noua
Ce-n ruga se pleaca s-auda chemarea.

Mi-e gandul plecat in loc de-nchinare
Cu Duhul la sfat incearca a sta,
Ca vocea cea sfanta raspuns sa ii dea
Intrebarii ce arde in fiinta mea.

Mi-e gandul plecat si credinta `narmata
O platosa grea isi trage cu ea
Spre parte de suflet unde cunoscutul
Ruinelor canta
 -in pace-
Solia.

Mi-e gandul plecat,
Dar eu
-cu ochii infipti inca-n astazi-
Razboi port cu zborul de griji
Ce cuiburi vor sa imi nasca
Aici.

O, Doamne, cand din picatura
O flacara - navalnic creste,
Cum sa nu-mi pun credinta la-ndemana
Cuvantului ce-n foc ma mistuieste?

Din apa - foc, din foc - rodire
De pomi cu frunze vesnic inverzite
Pe malurile vietii de iubire,
Asa transformi fiinte impietrite...

As vrea sa-Ti spun cuvinte sute
Dar zac in pata invechita
Dintr-o cerneala nerostita.
M-adun cu greu din lumea ei
Si pun un Dor pe o hartie
Demult uitata sub condei.

Fericire...

Stai aici! Imi pedepsesc gandul
Cand iarasi cu eul de mana se ia,
Plecand in plimbari pe drumul ambiguu
Al inimii ce nu mai inceteaza a vrea.

Paseste aici! Recunoaste-ti Stapanul
Si scrie robia in dragoste, Lui.
E libera calea de-a sinelui frangeri
Cand pe urmele Sale crucea o sui.

Sufletul tresariri in uimire incearca
De lumea ciudata ce-n mine debarca,
Largi porti ratiunii ar vrea sa deschida
In infinit limitele sa ii divida.
Insa bariera la o parte nu poate s-o dea
Si iarasi mi-e lumea tzarana  invinsa in ea...

Imi sufla in auz sfintiri - fiorul
Din ranile Tale, cand dor in priviri,
Iar coltul de pamant unde e reazemat piciorul
Nu ma mai incape, isi cere largiri.

Mi-e ruga un foc ce se-nalta spre cer,
Sa-nvaluie in mijlociri Dumnezeirea
Gandul cel gri se-ndeparteaza stingher
Cand ma-nfasori pe dinauntru cu Iubirea.

Eternitate, din fire de raze-mpletesti
O haina de ingenuncheri si de lumina,
Cuvintele vietii deseneaza in mine ferestri
Prin care cugetul de cer se anina.

S-au atintit miscarile sufletului in acea zi
La Crucea cu numele meu pe cuie.
I-am simtit durerea poverilor-mii
Cand lacrimile-au prins altarul Iubirii sa-l suie.

De-atunci, cu ochii spre-nlauntru ma intorc mereu
Caci mi-a uns usiorii inimii Speranta
De-a Te tine-nchis in mine liber, Dumnezeu,
Sa nu respir altceva decat Viata.

Mi-s cugetele rauri cu izvor in Cer,
Isi joaca alergarea printre stanci de Tine
Si chiar de-n jurul totul se darama in ruine
Imi vei croi un drum doar pentru mine
Cand Templu de-nchinare in ruga ma ofer.

Ce vuiet de ape napraznic rasuna
Si-un vaiet amarnic in mine aduna?
Neguri cu gramada launtru-l framanta,
Pacea sa clatine se-avanta...

Dar mai puternic decat zgomotul lor,
Ca un balsam pe ganduri care dor
Se-arata Domnul - Cetatuia mea,
Inconjurandu-ma in bunatatea Sa.

O...cum mangaierile Lui infioara
Si-o liniste-adanca in cuget coboara.
O...cum a Vietii Cuvinte - Solia
In sufletu-mi setos isi creste partasia.

Pe coardele inimii acum se-armonizeaza
De recunostinta spre Cel ce ma vegheaza,
Acorduri in smerita ruga-ngenunchiate
Cu versurile laudei incondeiate.

Ca niste cuvantari fara pricepere nedumeririle
Se gandura `naintea privirilor Divine.
Le prind, le trag inapoi, mustrandu-le,
Sa nu comvoace Cerul viteazul din mine...

Cu mila-mi cercetezi eforturile
Sufland peste ganduri pace, domolindu-mi valurile.
Tu sprijini temeliile pamantului ce sunt
Trasand Luminii Cale, impartindu-i razele.

Asa ca imi alung intrebarile, le inchin
Minunilor neintelese, predandu-ma,
Imi smeresc inima tacand-o.
Planurile Tale intample-ma.

(Iov 38)

Pentru ca Dumnezeul tau iti mangaie daramaturile
Si-ti preface ca un Rai pustia
Nu uita, inima:
Din El, prin El si pentru El ti-e bucuria!

(Isaia 51:3)