Doamne, ce dragoste sfântă, supremă,
Te-a-mpins să cobori înspre noi-mărăcinii,
Să ne ridici de pe inimi păcatul-emblemă,
Când noi împleteam în coroana-Ți toți spinii?
Ce Dumnezeu își jertfește-aureola
În ieslea smereniei, sub crucea căderii,
Ca să ne atragă spre ceruri busola,
Spre viața de sus, în mersu-nvierii?
Ca să Te-nțeleg, prea mica e poarta gândirii,
Privind înspre Tine mi-e sufletul plâns,
Genunchi de-nchinare în locul jertfirii,
Îi plec sub puterea iubirii constrâns.
Ca să Te cuprind mi-e coaja prea-ngustă,
Barierele firii le leapăd cu greu,
Dar vreau să mă dărui, din bobul zdrobirii
Să crească rodind necuprins Dumnezeu.
No comments:
Post a Comment