Năvălit-au tâlharii de timp templele,
Dorul din rugi au furat.
Aruncă-ne Doamne-n iertarea de sânge
Timpul ce-a curs de roade uitat.
Fugit-a-n regrete secunda
Și ceasul de fapte-n ruine rămas,
Zburat-a în vaporii gândului visul
Ce roadele-cer crescut-a în vas.
Aprinde-ne Doamne-n iubire ce arde
Ne-bunul, nebunul timp gol;
Și fapta, și gândul ne fă-le un sol
Spre viața ce vine simbol.
No comments:
Post a Comment