Când noaptea vrea a-și țese pânzele în mine
Lipește-mă, Doamne, mai tare de Tine.
A eului șoapte de vor să mă mintă
Săgeată m-avântă spre-a Cerului țintă.

Mâini obosite spre Tin' ridicăm,
Picioare rănite la Cruce plecăm.
Pe-altarul Credinței aducem căința
Când focul sfințirii ne-ncearcă ființa.

La atingerea Ta efectul e cosmic,
Ne mistuie Iubirea trăitul anemic,
Făptură preschimbată de sângele stropirii
Suflarea își consacră pe deplin Nemuririi.

(Inspirată din Evrei 12)