O ceață de păcate ce Te dor
Chinuitor Ți-am aruncat 'nainte.
Îmi ștergi fărădelegea ca un nor,
De nebunia mea nu-Ți mai aduci aminte.

O dragoste - nemeritat miracol
Întinzi ca mană pentru suflet zi de zi.
Și trec al apei și al focului obstacol
Cu Tine-alături, ca și cum n-ar fi.

M-alungi cu mângâierile iertării
Din rana-cui făcută de păcatul meu
Când trist regretele privesc în urmă;
Tu mă-nconjori cu har de Dumnezeu.

Cuvântul îmi e drumul prin pustie
Și rugăciunea râu în locul secetos,
În faptă, gânduri, inima - Sfințirea
Pecetluită e la Crucea Ta, prinos.

(Inspirată din Isaia 43 și 44)

 Cerul mă caută să-mi scrie lăuntrul
 Și-mi clocotește în auz Cuvântul.

 Nu mi-s rostirile pline de farmec
 Nu-i pană iscusită versul meu,
 Dar e un har ascuns în întrebarea:
 "Lăudat-ai cu lucrarea ta pe Dumnezeu?"

 E-un har că buzele Dumnezeirii
 Nu s-au închis pentru vecie-n dreptul meu,
 E-un har că binecuvântatul Rege
 E-n slăbiciune ajutorul meu.

 Și Îl iubesc ca pe un Mire veșnic
 Și Îl privesc ca pe Eroul meu
 Și-mi însetează sufletul de dorul
 Să uit de tot, să mă avânt spre El.

 Cu-închinăciuni adânci, în inimă sculptate
 Ca un miros plăcut pe Haină - aș vrea
 Cu lacrimile-n smirnă și aloe preschimbate
 Să strălucesc de frumusețea Sa.

(Inspirată din Psalmii 45 - după o lungă tăcere a pixului)